Poveste despre mine...

M-am nascut in anul 1993 , perioada in care era la moda sa faci copii si sa ii arunci, insa pe mine m-au pastrat ca semn al exclamãrii pentru femei: „Fiți blînde cu bisturiul, mai bine vã întrebați copiii dacã vor sã se nascã ori sã stea acolo, ciuliți-vã vintrele și ascultați ce spun ei, de acolo din faza cea mai precisã a nesiguranței“.Nu am fost decat un bulgare de cateva sute de grame care avea ochii mari si care nu avea loc in depozitul copiilor abandonati si cautam mereu ceva-ul in nimic.Inca de mica visez la nebunul de turta dulce-amaruie ce imi va sopti ca sunt un inger ce scurge fiecare strop de roua si distruge visul oamenilor. Da , voi fi un inger rau!Nu puteam sa scriu pe hartie fara linii si ma gandeam ca nu am mult de trait. Doar eu!Restul nu ma interesa! Prieteni inca de cand m-am nascut erau 2 care imi sunt toata viata Ionut si Radu.Semnele au fost viata mea pana la vreo 3 ani deoarece atunci am cam zis primele mele cuvinte.Semnele erau viata noastra!Mancam, desenam, pictam ,visam in semne!Pana la 7 mã închipuiam dispãrutã în diferite circumstanțe, datã în ziar, cãlcatã de tren sau împușcatã în misiune (cãci aveam sã fiu copil-detectiv, ca în desene).Dupa ,am avut preocupari filozofice despre mine si despre ce sunt eu in lumea asta .Știam cã la un moment dat eu n-o sã mai fiu pe-aici, doar undeva plutind, și mã întrebam de ce eu sînt eu și viața mea e așa cum e, de ce timpul nu se oprește niciodatã. Aveam puteri supranaturale, dar nu le foloseam decît atunci cînd eram între patru ochi (cu ele).Nu am avut niciodata vreun animal deoarece parintii mei credeau ca o sa le fac rau insa cum puteam eu sa le fac ceva cand eu insami eram un animal mic si prost , si noncomformist; un animal comod, pentru cã nu trebuia sã fiu scos afarã, dimineața..Am bãnuit, o perioadã, cã sînt adoptatã sau pierdutã... pentru cã ai mei nu semãnau deloc cu mine. Întotdeauna am vrut vise colorate și de multe ori zburam în ele, ca și acum... Mereu desenam același lucru - peisaje subacvatice și portrete în care toți ochii erau mari, negri, și mereu foaia se jumulea. Știam prea multe limbi, devenisem confidenta animalelor, cele mai interesante conversații le aveam cu vacile (de la țarã)... care erau întotdeauna mai înalte decît mine, mã priveau de sus, cu milã. Mereu am crezut ca poate poate cineva se va trezi si va spune : Te-ai ratacit? Lasa-ma sa te aduc inapoi, ca un nomad!.....Am crescut, si pe masura ce am facut lucrul asta mi-am accentuat ideile despre mine despre oameni si despre viata mea! Zambesc din ce in ce mai mult chair daca uneori plang! In timpul liber caut faramite ascunse din mine ce le gasesc in persoanele cu care ma potrivesc!Numai am locuri in care sa ma simt bine decat in vise....